apostolul pavel crestin informat
 
 


Apostolul Pavel

    Viata sa inainte de convertire. Apostolul Pavel , cunoscut mai intai sub numele de Saul (cel dorit), s-a nascut la Tars, capitala provinciei Cilicia din Asia Mica, in primii ani ai erei crestine, ( circa 3-7 e.c ) din parinti evrei, cu buna stare materiala. Ei aveau un atelier de tesut stofe din par de capra, din care faceau mantale si corturi pe care le vindeau.
   Practic nu se ştie nimic de copilăria şi de adolescenţa lui. Din cunoştinţele pe care le manifestă în scrierile sale lasă loc presupunerii că el a învăţat greaca în forme caracteristică de atunci, denumită koine (comună). Din frecvenţa cu care Paul introduce în scrierile sale, referinţe la viaţa civilă, militară şi sportivă se poate presupune că era un membru activ al vieţii cosmopolite din Tars, pe atunci mare centru comercial şi sediul uneia dintre cele mai reputate şcoli de filosofie şi de retorică. Cu totul altceva se poate şi trebuie spus în ceea ce priveşte cultura lui religioasă (biblică şi rabinică): a fost educat conform celei mai rigide învăţături fariseice (cf. Fap 26,5; Gal 1,14) .

   Până la începutul primei călătorii misionare (Fap 13,9) Paul este întotdeauna numit Saul. Unii istorici au presupus o schimbare de nume determinată de anumite motive; însă cea mai mare parte dintre cercetători – cu şi mai multă credibilitate – consideră că cele două nume: semitic (Saul) şi roman (Paul; în cultura bizantină şi cea slavă Pavel), îi sunt proprii din copilărie. Într-adevăr, printre evreii din diasporă era comună practica folosirii a două nume, unul ebraic pentru relaţiile familiare şi statutul religios; celălalt roman – (sau, după caz, de altă etnie) – pentru viaţa publică.
   
   Convertirea : Saul nu l-a cunoscut direct pe Hristos. In timpul activitatii publice a Mantuitorului, el traia la Tars, ca rabin. Auzind vestea marii miscari produse de predica Apostolilor despre Iisus Hristos, a venit la Ierusalim, unde datorita temperamentului său clocotitor a dobândit repede un loc de frunte în persecuţia anticreştină. La uciderea cu pietre a Sfantului Stefan, ucigasii si-au pus hainele la picioarele lui Saul (Fapte, 7, 58). El pustia Biserica din Ierusalim, intrand prin case si, tarand pe barbati si pe femei, ii ducea la temnita (Fapte 8, 3; 22, 4). De la Ierusalim (şi in genere de la Palestina) voia să extindă persecuţia şi in diasporă, unde trăiau înfloritoare comunităţi iudaice. Numit şi întărit cu scrisori de recomandare de către Marele Preot de la Ierusalim el se îndrepta spre Damasc, faimos oraş sirian, oras situat la vreo 200 km nord-est de Ierusalim. Cu foarte mare probabilitate aceasta se petrecea prin anul 36 e.c.. Pe drum însă a avut loc celebrul episod al convertirii sale instantanee ca urmare a vederii lui Isus, care-i reproşa blând: „Saule, Saule, de ce mă prigoneşti?” (Fap 9,3-9), iar Paul nu s-a mai îndoit niciodat, până la moarte, de realitatea acestei viziuni.
   Cu toate acestea inegalabil rămâne faptul că atunci, într-o clipă, Paul s-a transformat brusc şi misterios din persecutor în misionar, apostol al lui Christos. aşadar după acest tainic eveniment Saul are primele sale contacte cu lumea creştină nu ca persecutor, dar ca ucenic. Şi-a recăpătat vederea – pierdută pe cale, în momentul viziunii – odată cu Botezul pe care l-a primit de la Anania din Damasc (cf Fap 9,9-19).
   El incepe sa predice in sinagogi ca "Iisus este Fiul lui Dumnezeu", spre uimirea si surprinderea iudeilor din Damasc, care, auzind aceasta, s-au sfatuit sa-l omoare. Saul este ajutat de crestini sa paraseasca orasul, coborandu-l noaptea peste zidurile cetatii intr-un cos, iar el se retrage pentru trei ani in Arabia, studiind Sfanta Scriptura si meditand asupra crestinismului (Fapte 9, 1-26; 22, 3-21).

   Prima calatorie misionara a Sfantului Pavel (45-48) Prima călătorie misionară a făcut-o cu Barnaba şi cu Marcu. Cei trei misionari au plecat din Seleucia, portul Siriei, catre insula Cipru, de unde era Barnaba, pe care au strabatut-o de la rasarit spre apus. In orasul Pafos, ei convertesc pe proconsulul roman Sergius Paulus, guvernatorul insulei, de la numele caruia Saul s-a numit Pavel, nume pe care-l va purta pana la sfarsitul vietii (Fapte 13, 9). De la Pafos, cei trei misionari calatoresc pe mare spre nord-vest pana in provincia Pamfilia; la Perga Pamfiliei, Ioan Marcu s-a intors la Ierusalim, Pavel si Barnaba au continuat calatoria in provinciile Pisidia si Licaonia, predicand noua credinta in orasele Antiohia Pisidiei, Iconiu, Listra si Derbe. La Listra, multimile, socotindu-i zei, au vrut sa le aduca jertfe de animale, numind pe Barnaba Zeus, iar pe Pavel, Hermes, fiindca el era purtatorul cuvantului. Vizitand apoi comunitatile de curand infiintate si hirotonind preoti pentru fiecare biserica, se intorc la Perga Pamfiliei, iar de aici, prin portul Atalia, ajung pe mare la Antiohia, in anul 48, vestind credinciosilor cate a facut Dumnezeu cu ei si cum a deschis paganilor usa credintei (Fapte cap. 13 si 14). Această primă călătorie s-a încheiat prin 49 la Antiohia Siriei.
   Aici apostolul a fost nevoit să înfrunte o situaţie delicată, care are o însemnătate foarte mare pentru istoria creştinismului. Paul se opune categoric pretenţiilor manifestate de unii creştini proveniţi dintre evrei, care voiau să impună păgânilor convertiţi circumciziunea şi alte rituri şi prescrieri mozaice. Problema a fost prezentată celorlalţi apostoli în aşa-zisul „conciliu din Ierusalim” (49e.c.), unde a avut câştig de cauză teza distincţiei nete între creştinism şi iudaism. In anul 50, Sinodul Apostolilor, presbiterilor si credinciosilor din Ierusalim, in frunte cu Petru si Iacob, au ascultat cele cerute de comunitatea din Antiohia si au hotarat, potrivit sfatului Duhului Sfant, sa nu impuna crestinilor dintre neamuri <<jugul>> Legii mozaice, ci ei <<sa se fereasca de cele jertfite idolilor, de desfrau, de animalele sugrumate si de sange>> (Fapte 15, 20 si 29). Ei au trimis apoi Bisericii din Antiohia, prin Pavel si Barnaba, insotiti de Iuda si Silvan, o scrisoare, prin care li s-a adus la cunostinta hotararea inteleapta luata de Sinodul Apostolilor la Ierusalim, iar credinciosii s-au bucurat pentru mangaiere (Fapte 15, 1-33). Totodata s-a usurat mult misiunea crestina printre neamuri, iar crestinismul, eliberat de servitutea Legii mozaice, si-a intarit caracterul de religie universala.

   A doua calatorie misionara (51-54). Sfantul Apostol Pavel intreprinde a doua calatorie misionara impreuna cu Sila, intre anii 51-54, in timp ce Barnab si varul sau, Ioan Marcu, merg din nou in Cipru (Fapte 15, 39). Mergand de astadata pe uscat, ei viziteaza comunitatile din Siria, Cilicia si Licaonia, unde, in orasul Listra, convertesc pe Timotei, care i-a insotit apoi in misiune. Dupa ce au vizitat comunitatile infiintate in prima calatorie, ei trec prin Galatia, Frigia si Misia si ajung in orasul Troa, unde convertesc pe doctorul Luca. Din Troa, cei trei misionari, luand cu ei si pe doctorul Luca, trec prin insula Samotrace si ajung la Neapolis, in Macedonia, si predica cu succes la Filipi, infiintand aici prima comunitate europeana. La Filipi, Pavel si Sila sunt batuti cu bice si dusi la inchisoare, de unde au scapat in mod minunat. De la Filipi, trec prin orasele Macedoniei, Amfipolis, Apolonia si ajung la Tesalonic, unde au convertit un numar mare de prozeliti greci si romani si pe unii dintre iudei. Facandu-se mare tulburare printre iudei contra misionarilor, Pavel cu insotitorii sai a plecat la Bereea, apoi el singur merge pe mare, ajungand la Atena.
   Din această perioadă (după unii autori, chiar mai repede ) Paul a a iniţiat o nouă metodă de apostolat: predicii directe i-a adăugat scrieri sub formă de scrisori. Într-adevăr, de la Corint au fost expediate cele două scrisori comunităţii din Tesalonic, în care apostolul îşi mărturiseşte nu doar dragostea ci şi străduinţa de a corija unele abuzuri, îndeosebi acelea cu privire la unele false interpretări privind a doua venire a lui Christos.
   
   A treia calatorie misionara
(54-58). A treia călătorie misionară a fost de 4 ani (circa 54-58 e.c.). Ea a avut obiectiv principal evanghelizarea Asiei. Paul, ajutat de diverşi colaboratori, pentru aproximativ trei ani s-a fixat în Efes. Vestea cea bună a fost proclamată nu doar în capitală, dar şi în numeroase alte localităţi: Milet , Colose, Laodiceea, Ierapoli . Activitatea rodnica a Sfantului Pavel a provocat o mare miscare contra crestinilor, la instigatia argintarului Dimitrie, care-si vedea meseria periclitata din cauza intinderii crestinismului si a inlaturarii cultului zeilor. Negustorii acestor amulete au provocat atunci celebra răzvrătire păgână din Efes, adunând o mare mulţime de popor în marele amfiteatru ca să protesteze contra ameninţării cultului Artemidei (zeitatea principal venerată în oraşul Artenis). Ajutat de câţiva creştini din localitate, Paul a reuşit să scape de protestatari, care nu l-au găsit .Fruntaşul oraşului a reuşit să restabilească liniştea, apostolul însă, la scurt timp a plecat de acolo în Macedonia , iar de acolo în Grecia, făcând un popas de trei luni la Corint .De la Corint – ca să evite intrigile şi capcanele pregătite de iudei – pe uscat, a plecat spre Ierusalim, unde a dus substanţiala ofertă, adunată cu atâta trudă şi răbdare prin toate comunităţile creştine pe unde a predicat, mai ales printre creştinii din Macedonia şi Ahaia .

   Captivitatea - Acuzat pe nedrept că ar fi profanat templul de la Ierusalim în care l-a purtat pe ex-păgânul Trofim (cf. Fap 21,27-30), apostolul a fost asaltat de o mare mulţime gata să-l ucidă cu pietre. Din mâna acestora a fost salvat de tribunul roman Claudiu Lisias, care însă a dat ordin să-l încătuşeze şi să-l flageleze, această a doua parte a poruncii nu va fi executată întrucât Paul a revendicat privilegiul său de cetăţean roman. În aşteptarea trimiterii sale la Roma, Paul este chemat să vorbească înaintea regelui Agripa al II-lea şi a rău-famatei sale surori, Berenice (cf. Fap 25,13; 26,32). În sfârşit, întemniţatul este consemnat centurionului Iuliu cu un „elogium” de înmânat tribunalului roman. Călătoria spre Roma a avut aventuri dramatice: nava în derivă, un scurt acostament la Creta cu un aprins consiliu de bord, la care a intervenit şi Paul, alte zile apăsătoare în furia valurilor, naufragiu lângă insula Malta, pe care în cele din urmă vor ajunge toţi cu bine (cf. Fap 27,1; 28,1). În primăvara anului 61 e.c., Paul ajunge în capitala imperiului unde este bine primit de creştinii. În aşteptarea procesului i se permite să rămână într-o casă sub supraveghere militară; aceasta pentru doi ani (cf. Fap 28,30).
   Apostolul, chiar dacă este sub pază şi încătuşat, apare în continuare ca marele misionar care desfăşoară o activitate destul de intensă în Biserica din Roma şi călăuzeşte încă – dojenind, îndemnând şi învăţând – pe convertiţii săi din îndepărtata Asie Mică.

   Sfârşitul - În 63 e.c., datorită faptului că din Iudeea nu se prezenta nimeni care să-l acuze de ceva, a fost lăsat în libertate. Ce s-a mai petrecut după această dată poate numai fi bănuit, nu mai sunt informaţii cu privire la el. Cu mare probabilitate în toamna lui 66 e.c., Paul a fost arestat la Nicopole, în Epir şi apoi dus la Roma. În prima lui audiere n-a fost decis nimic. Detenţia era foarte grea (2Tim 1,12; 2,9). Ea s-a terminat cu martiriul prin decapitare, probabil în 67 e.c., cum notează Eusebiu din Cezareea. Sfantul Apostol Pavel a fost ingropat pe calea Ostia, la Roma, unde secole de-a randul pelerinii crestini vin sa se inchine la mormantul sau (Fer. Ieronim, De vir. III., 5). Mai tarziu, pe locul mormantului sau s-a ridicat basilica Santo Paulo fuori-le-mura = Sfantul Pavel dinafara de ziduri.

   Opera lui Pavel
Opera apostolului are trei părţi:
1) constituirea de comunităţi creştine,
2) crearea unei „şcoli” creştine (a unui curent teologic creştin) şi
3) scrierile sale.

Constituirea de comunităţi creştine

    Cât priveşte constituirea de comunităţi creştine prin predicarea Evangheliei este suficient să se urmărească pe o hartă parcursul călătoriilor sale misionare pentru a pricepe – cât de cât – lucrarea acestui gigant al creştinismului.
Şcoala teologică paulină
Şcoala teologică paulină este constituită atât de învăţătura orală cât şi – mai ales – de scrierile apostolului. Ucenicii săi colaboratori i-au preluat doctrina şi au purtat-o mai departe. Practic vorbind trăsăturile acestei şcoli nu sunt alteceva decât ideile fundamentale ale operei pauline, pe care azi le putem găsi în scrisorile sale şi, indirect, în Fapte şi-n 2 Petru.

Scrisorile lui Paul
   Scrisorile lui Paul, sau cum mai sunt numite azi, epistolele pauline:
♣ Romani
♣ 1 Corinteni
♣ 2 Corinteni
♣ Galateni
♣ Efeseni
♣ Filipeni
♣ Coloseni
♣ 1 Tesaloniceni
♣ 2 Tesaloniceni
   Epistolele pastorale îi sunt şi ele tradiţional atribuite lui Paul, deşi opinia critică majoritară actuală consideră că ar fi fost scrise sub pseudonim:
♣ 1 Timotei
♣ 2 Timotei
♣ Tit
Deseori i-a fost atribuită lui Paul şi Evrei.

   Meritele Sfantului Apostol Pavel sunt considerabile pentru raspandirea crestinismului. Prin misiunea lui printre neamuri el a raspandit crestinismul mai ales in lumea greco-romana si l-a intarit la Roma, in centrul Imperiului roman. Dupa Sfantul Evanghelist Ioan, el este cel mai insemnat scriitor si ganditor dintre Apostoli. Prin activitatea sa misionara printre neamuri, el a eliberat crestinismul de servitutea Legii mozaice si a asigurat propovaduirea lui universala.

De Adriana C.

 
 
 
  Copyrigth 2009 www.crestininformat.ro - - - - Contact: contact@crestininformat.ro