Ramona Acatrinei  -  ASCULTA AUDIO - partea I

                              -  ASCULTA AUDIO - partea II
                               

   “Este mult dezmăţ la discotecă, fetele sunt aproape dezbrăcate acolo, se aud doar vorbe urâte. Atmosfera este ca de iad - fum de ţigară de te îneci, lumini în penumbră, este multă destrăbălare acolo. N-aş putea să vorbesc niciodată bine despre discotecă.”

   Ramona Acatrinei a cunoscut şi a gustat bucuriile acestei vieţi, în special în perioada când era studentă, dar, mai mult decât atât, a ajuns să cunoască şi să guste bucuria supremă - a ajuns să-L cunoască pe Dom-nul Isus Cristos şi să-L “guste” pe Domnul Isus. A ajuns ca sufletul ei să fie împlinit în Cristos.
Ramona s-a născut în oraşul Moineşti, Bacău. A studiat Engleza şi Franceza la Facultatea de limbi şi literaturi străine la Universitatea din Bucureşti.
*
Reporter:
   Ramona, cum a fost viaţa ta înainte de a-L întâlni pe Dumnezeu în mod personal?

Ramona Acatrinei:
- Tatăl meu s-a purtat întotdeauna foarte urât cu mama.
   De când mă ştiu eu, de când m-am născut, am auzit certurile lor, cuvintele lor de jignire. Mama îl înjura, tata a înşelat-o pe mama de multe ori. Pur şi simplu tata nu a avut niciodată respect şi dragoste pentru mama.
   Mama nu a fost niciodată fericită, iar certurile lor mă afectau aşa de mult încât mă durea burta de emoţii când se certau şi mi-era frică ca tata să nu o lovească pe mama.
   Tot timpul uram ideea de familie, uram ideea de a avea o familie vreodată, pentru că nu vroiam să trec prin ceea ce trecea mama.
   Mi se părea că viaţa este o viaţă de calvar, şi eu nu mi-aş fi dorit niciodată o astfel de familie.
Copilăria mea a fost tot timpul tracasată de certurile lor, ascultam zi şi noapte durerile mamei mele, i-am văzut lacrimile pe obraji, sufeream foarte mult. Ajunsesem să-mi urăsc tatăl. Credeam că nici nu mă iubeşte, nici pe mine nici pe mama, deşi ştiam că este tatăl meu şi de multe ori îmi arăta dovezi de dragoste.
   În astfel de mediu trăiam, dar sunt multe familii care trăiesc într-o astfel de atmosferă. Toate familiile pe care eu le-am cunoscut înainte să mă întorc la Dumnezeu, trăiau într-o atmosferă aproximativ la fel. Lipsa de dragoste şi de respect - am cunoscut aceste sentimente încă de mică şi în familia bunicilor mei şi în familia rudelor mele - tot timpul am fost martora unor asemenea manifestări, la fel ca în familia mea.
   Eram singură, nu aveam mulţi prieteni, şi îmi doream tare mult să realizez ceva în viaţă. Visul meu era să câştig mulţi bani, să-mi fac o carieră, să fiu independentă. Nu vroiam să-mi fac o familie, nu credeam în ideea că există familii fericite, cu dragoste, credeam că lucrurile acestea sunt imposibile, şi nu-mi doream o familie.
   Doream să trăiesc cu fiecare bărbat care ar fi ajuns în preajma mea, dar nu doream să formez o familie niciodată, pentru că nu credeam în această valoare.
   Dacă unii dintre prietenii mei m-ar fi cunoscut înainte, nu m-ar fi recunoscut. Dumnezeu a făcut  o minune cu viaţa mea, şi El poate face acelaşi lucru cu viaţa oricărui om.
   Am fost şocată când am ajuns la Facultate. Eram într-o cameră de cămin studenţesc, în care mai erau încă 3 fete ca mine. Când m-am dus la baie, am fost pur şi simplu şocată. Am văzut fete şi băieţi împreună acolo, erau ca şi câinii. Eu nu fusesem niciodată într-un astfel de context. Eram şocată.
   Toate colegele mele trăiau în imoralitate, iar pe mine mă dispreţuiau. Atunci am experimentat ce înseamnă viaţa de înfrângere. Eram disperată. Încercam totuşi să-mi fac prieteni, pentru că eram aşa de singură. Atunci am început să fac com-promisuri - să merg la discotecă, să merg la chefuri, să merg în baruri, pe terase - şi culmea este că nu mi se părea ceva anormal. Aceasta era menta-litatea acelor oameni, acesta era felul în care ei se distrau, felul în care se simţeau bine, aveau senzaţia că se simt împliniţi.

Reporter:
- Libertatea sexuală pare acum un standard. Dacă nu ajungi acolo, eşti privit cu dispreţ.

Ramona Acatrinei:
- Aşa este. Dar din punctul acesta de vedere nu am avut probleme. Pur şi simplu Dumnezeu
m-a ferit şi cred că doar Dumnezeu m-a ajutat. Faptul că toate colegele mele aveau relaţii sexuale şi erau părăsite după aceea, apoi vedeam lacrimile lor şi auzeam discuţiile din cameră, mă făceau să am un mare dispreţ faţă de băieţi şi mă gândeam să nu am de-a face niciodată cu niciunul dintre ei.
   Dumnezeu m-a ferit să fac un pas pe care să-l regret.
   Dar în schimb, la discotecă, la chefuri, mergeam şi eram tot timpul dezamăgită
pentru că băieţii erau întotdeauna interesaţi de aspectul fizic şi asta mă făcea să-i dispreţuiesc. Nu mă legam sentimental de nimeni, mai ales că mă speria ce păţeau colegele mele de facultate.
   Fetele au un suflet extrem de sensibil, chiar dacă de multe ori afişează o mască de încredere în sine. Cu o ţigara în mână, cu o fustă scurtă şi cu o atitudine dispreţuitoare la o terasă, poţi să crezi că fetele astea sunt aşa de împlinite.
   Dar, dacă ajungi la inima lor şi le asculţi poveştile, vezi cum plâng după aceea şi cum spun: “Am fost dezamăgită şi m-a părăsit. L-am iubit şi am cedat”. Am auzit atâtea poveşti din astea de dragoste şi am văzut atâtea inimi frânte. Toate astea de la fete la care nu te aşteptai, fete care tot timpul sunt cu zâmbetul pe faţă şi cu o atitudine de genul: “Eu am tot ce-mi doresc, eu pot totul”. De fapt este atâta suferinţă, atâta neîmplinire în vieţile lor. Şi eu abordam o atitudine de om împlinit, mai ales la discotecă. Dar când ajungeam în ca-mera mea, eram atât de singură, atât de nefericită. Băieţii aceştia, dacă nu făceam ce vroiau ei, plecau, căutau alte fete.
   Am ajuns la concluzia că tot ceea ce conta era interesul propriu. Eu să mă simt bine. Dacă eu mă simt bine, altceva nu mai contează. Aici şi acum să mă simt bine, clipa de mâine nu mai contează, iar eu sufeream îngrozitor. Era o suferinţă inconştientă, nu ştiam de ce sufăr, nu ştiam de ce mă simt atât de neîmplinită când ajung acasă de la discotecă.

Reporter:
- Ramona, tu ai reuşit să vezi spectacolul lumii şi “cu mască” şi “fără mască”, ai reuşit să vezi şi ce este în spatele măştilor.

Ramona Acatrinei:
- Cred că eu eram cel mai bun subiect de studiat, pentru că eu purtam o mască şi când ajungeam în camera mea îmi lăsam masca jos şi îi vedeam şi pe ceilalţi cu mască şi fără mască.    Până la urmă, nevoile umane sunt aceleaşi - nevoia de a fi iubit, de a fi respectat, de a fi acceptat aşa cum eşti - acestea sunt valabile şi pentru creştini şi pentru necreştini.
   Dar oamenii aceştia încercau ei înşişi să pună mâna pe aceste împliniri, şi să-şi împlinească viaţa în felul în care credeau ei că este bine. Erau încercările lor şi este firesc să cauţi, dar dacă tu cauţi unde nu trebuie, este clar că nu vei găsi decât neîmplinire şi eşec.
   Trăiam şi eu şi ei din eşec în eşec. Păcatul este dulce atunci când îl faci, dar apoi consecinţele sunt o inimă frântă şi neîmplinire.
   În această perioadă, am întâlnit câteva fete creştine, de la organizaţia “Alege Viaţa”, care au venit la uşa mea. Au bătut: “cioc, cioc”, la uşă, iar eu le-am poftit înăuntru.

Reporter:
- Ceva de genul “Knock, knock on the heaven’s door”. (cioc, cioc la uşa cerului)

Ramona Acatrinei:
- Da, sau mai bine spus “knock, knock on the hell’s door” (cioc, cioc la uşa iadului), pentru că acolo în cămin nu erau porţile raiului, ci erau porţile iadului.
   Fetele au intrat în camera mea, le-am ascultat, dar toate informaţiile mi-au intrat pe o ureche şi mi-au ieşit pe alta.
   Mai târziu, am mers la mare împreună cu cei de la “Alege Viaţa”. Acolo am fost uimită
să descopăr tineri de vârsta mea, frumoşi, plini de viaţă şi de bucurie, plini de veselie, care se distrau atât de frumos, FĂRĂ să vorbească vulgar.
   Îţi dai seama, pentru mine erau aşa de obişnuite glumele vulgare, de prost gust, de dispreţ şi de batjocură vis-a-vis de fete câteodată. Nu-mi venea să cred că existau băieţi care se purtau frumos cu fetele şi le vorbeau cu respect, fără nici un interes fizic. Prima mea reacţie a fost că oamenii ăştia sunt ipocriţi, nu credeam că poate fi adevărat.
   Mi se părea că sunt nişte oameni care au instinct de turmă, toţi se duc într-un loc şi nu au personalitate.
   Nu înţelegeam de ce oamenii aceştia vorbeau despre Isus aşa de mult, mi se părea că sunt blocaţi pe ideea asta.
   Când am înţeles, m-am rugat Domnului şi I-am spus: “Doamne, Tu poţi să-mi atingi şi mie viaţa,    Tu poţi să mă schimbi şi să-mi împlineşti viaţa. Nu mai pot să umblu aşa, nu mai pot. Vreau să te accept în viaţa mea, şi vreau să mă bucur de relaţia cu tine.”
   Din clipa aceea toţi oamenii aceia mi-au devenit prieteni. Dumnezeu mi-a dat un cadou minunat exact atunci - ceea ce eu am tânjit întotdeauna - să am prieteni adevăraţi. Toţi oamenii aceia mi-au devenit prieteni. A fost cadoul cel mai concret şi imediat pe care l-am primit din mâna Domnului - o mulţime de prieteni adevăraţi.
   După acel moment am mai mers la discotecă, dar mă simţeam oribil, parcă mă dedublam.    Aveam impresia că Isus se uită la mine şi mă întreabă: “Ramona, crezi că Eu îmi găsesc plăcere în ceea ce faci tu acum?”
   Pur şi simplu mă dispreţuiam acolo şi mă simţeam îngrozitor, mă simţeam oribil.

Reporter:
- De ce crezi că nu te simţeai bine acolo, de ce crezi că este rău să mergi la discotecă sau să dansezi? Ce se întâmplă acolo?

Ramona Acatrinei:
- Şi David a dansat de bucurie. Dar în mediul acela de la discotecă este destrăbălare foarte mare.    Fetele dansează să se expună. Să-şi expună trupul, iar pe băieţi îi stimulează mult asta, şi se leagă multe relaţii care duc imediat la sex şi lucruri de genul acesta.
   Este mult dezmăţ, fetele sunt aproape dezbrăcate acolo, cu fusta de 3 centimetri şi decolteuri adânci, vorbe urâte, etc. Atmosfera este ca de iad - fum de ţigară de te îneci, lumini în penumbră, era multă destrăbălare acolo. N-aş putea să vorbesc niciodată bine despre discotecă.
   Eu nu mai aparţineam lumii aceleia. Eu eram a lui Dumnezeu, născută din Dumnezeu. Nu mai puteam să mă simt bine acolo. Mă duceam pentru că anturajul mă trăgea, dar nu era locul meu, şi de asta mă simţeam aşa de nefericită.
   M-am mai dus de câteva ori, dar m-am simţit din ce în ce mai rău şi am zis: “Gata! Nu mai vreau!”.
   Din acel moment m-am hotărât astfel: “Doamne, nu mai vreau să merg pe două căi. Vreau să Te slujesc pe Tine şi doar pe Tine!”.

Reporter:
Viaţa Ramonei s-a schimbat complet de atunci. Acum ea este misionară între studenţi, în cadrul organizaţiei “Alege Viaţa”. Zi de zi, bate la uşile “iadului”, pentru a duce LUMINA CERULUI - pe Domnul Isus Cristos.